Crăciunul în Ungaria

Și în Ungaria se sărbătorește nașterea lui Iisus, de pe 24 pana 26 decembrie. În timp ce membrii mai tineri ai familiei împodobesc în seara cea sfântă pomul de Crăciun, cei mai în vârstă pregătesc masa festivă de Crăciun. În mod normal acesta se compune din supă de pește prăjit sau curcan și colăcei cu nucă, respectiv mac.

După masă, urmează împărțirea cadourilor iar lunga așteptare, mai ales pentru copii ia sfârșit. Cadourile sunt aduse de către Pruncul Iisus, însoțit de îngerii Crăciunului. În Ungaria se crede, că îngerii Crăciunului vin pe pământ pentru a-l ajuta pe Pruncul Iisus să împartă cadourile.

O alta tradiție, de altfel răspândită și în multe alte țări, este Moș Nicolae pe 6 decembrie. În Ajun, înainte să își pună cizmele și pantofii la geam, copiii și-i lustruiesc bine de tot. Doar dacă sunt bine lustruiți va pune Moș Nicolae cadourile în ei. Dimineața, pe 6 decembrie, când se trezesc, copiii găsesc în pantofi dulciuri și mici cadouri.

Povestea Crăciunului in Ungaria

În Ungaria, mai ales la țară, există o tradiție deosebită : în perioada sărbătorilor se organizează în sate, de câteva secole încoace, jocuri păstorești. Acțiunea acestor jocuri pornește de la o poveste de Crăciun, dar în centrul atenției nu se află cei trei magi, ci trei păstori cam aspri. În timp ce păstorii dorm pe câmp lângă oile lor, primesc veste de la un înger că în această seară s-a născut într-un grajd din Betleem noul rege. Ei urmează steaua și se prezintă în fața micului Iisus, aducând în dar o piele de oaie. Păstorii poarta pielea astfel încât par a fi niște oi și duc o iesle făcută de ei pentru micul Iisus .

Acest vechi obicei s-a păstrat pana astăzi. În unele regiuni, tinerii se maschează în Maria și Iosif și merg din casă în casă pentru a juca mici scenete. Ca și răsplată, primesc mici bunătăți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *